Într-un interviu acordat scriitorului Petre Iordache, autorul unei substanţiale lucrări dedicate celor mai importanţi cetăţeni ai oraşului Giurgiu, Dan Mucenic îşi exprimă bucuria de a-şi regăsi liniştea după nenumărate încercări în lumea culturală bucureşteană, în „oraşul care-mi e cel mai drag pe lume”, într-o funcţie administrativă ideală pentru temperamentul şi preocupările sale: cititor nesăţios, cercetător şi editor al textelor literare inedite, creator de reviste de cultură, descoperitor de tineri talentaţi.

S-a născut în Bucureşti, la 23 nov. 1951, dar după şase săptămâni vine la Giurgiu într-o familie elevată care-i cultivă gustul pentru lectură, muzică şi limba franceză. Urmează cursurile gimnaziale şi liceale în acest oraş cu profesori cărora le păstrează o vie recunoştinţă şi cu colegi pe care-i va preţui toată viaţa, descoperindu-şi aici prima şi ultima iubire, Mirela Cazacu, actuala soţie.

În 1974 absolvă Facultatea de Filozofie, secţia Pedagogie – Română a Universităţii Bucureşti, iar după stagiatura de la Liceul „T. Vianu” intră în presa bucureşteană ca ziarist sau redactor şef la cele mai cunoscute jurnale ale vremii: „Scânteia Tineretului”, „Flacăra”, „Luceafărul”.

După 1990 conduce diferite cotidiane şi săptămânale în Bucureşti  într-o epocă de maximă efervescenţă a presei tipărite, alături de cei mai cunoscuţi ziarişti ai epocii: „Express”, împreună cu Ion Cristoiu şi Cornel Nisorescu, „Zig-Zag”, „Sportul românesc”, alături de un alt celebru concitadin, Ovidiu Ioaniţoaia, redactor şef la revistele dedicate învăţământului românesc „Tribuna învăţământului”, „Examene”, s.a.

Din anul 2000 revine la Giurgiu unde are o prestigioasă activitate ca ziarist prin înfiinţarea bisăptămânalului „Giurgiu Express” şi colaboratori la aproape toate ziarele giurgiuvene, dar şi profesor la Şcoala nr. 5 şi apoi la Licelul „T. Vianu”, unde a lăsat o puternică amprentă asupra elevilor prin profesionalism şi noutatea absolută a metodelor pedagogice folosite la orele de limba şi literatura română.

După o pauză de câţiva ani în care „a funcţionărit” în Bucureşti în Ministerul Muncii, se întoarce definitiv la Giurgiu ca manager la Biblioteca Judeţeană Giurgiu pe care o frecventa asiduu în toată perioada giurgiuveană văzând-o, asemenea lui Borges, un sanctuar sau un paradis la îndemâna oricui.

În această calitate, împreună cu iubirea vieţii sale, Mirela Gruiţă, cunoscută reporteră care a activat mulţi ani la Televiziunea Română şi o dedicată poetă şi prozatoare, a iniţiat şi dezvoltat poate cea mai frumoasă aventură culturală giurgiuveană din ultimele decenii: colecţia de carte, „Biblioteca giurgiuveană” şi revista „Jurnal de literatură”. Acest imens demers editorial, început în toamna anului 2014 în calitate de manager al Muzeului „T. Antonescu” şi continuat în timpul directoratului la Biblioteca Judeţeană „I. A. Bassarabescu” pe tot parcursul anilor 2015, 2016 şi 2017, fără nicio sincopă sau criză financiară, ajungând astăzi la un număr impresionant de apariţii editoriale – 47 titluri de carte, cele mai multe în premieră absolută şi 29 numere de revistă a „Jurnalului de literatură”. Acest proiect de mare anvergură, privit poate cu scepticism la început, a reuşit să atragă spre literatură numeroşi autori locali dar şi din ţară şi străinătate, astfel încât românii din diaspora americană au ales oraşul Giurgiu pentru cel de-al 15-lea simpozion organizat în România al Fundaţiei „Lumină lină”, după oraşe ca: Bucureşti, Chişinău, Sibiu, Iaşi, s.a.

Dincolo de opera sa de editor şi critic literar, Dan Mucenic a excelat şi în proza scurtă, publicată de-a lungul vremii: „Reportaje de dragoste” (Ed. Eminescu, 1982), „Oboseala”, (Ed. Facla, 1988), „Încredere în lumină” (Ed. Sport Turism, 1989), „Luxul lecturii”, „Ceaslovul de la Izvoru”, un jurnal intim din care a publicat doar câteva proze, celelalte aşteptând lumina tiparului, asemenea unei antologii de proză şi poezie giurgiuveană pe care a proiectat-o împreună cu soţia sa şi care va apărea într-un viitor apropiat.

Ceea ce este cu adevărat important în toate aceste eforturi creatoare este modul în care Domnia Sa a reuşit să cointereseze întru actul culturii scriitori, artişti, profesori, factori decizionali, făcând din oraşul Giurgiu o veritabilă cetate culturală care cultivă, într-o lume globalizată, identitatea locală şi literatura de calitate.

 

 

MIHAI ION

– profesor, instructor dans popular –

 

  • data nasterii: 6 ianuarie 1944, sat Daita, com. Daia, jud. Giurgiu
  • data mortii: 2 oct. 2003, Giurgiu

 

STUDII:
– 1951–1958 – Şcoala Generală Dăiţa Giurgiu
– 1958–1962 – Liceul “Ion Maiorescu” Giurgiu
– 1964–1967 – Facultatea de Filologie (secţia de Biblioteconomie) din cadrul Institutului Pedagogic Bucureşti

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ:
– 15.09.1967 – 01.03.1968  – profesor limba şi literatura română la Şcoala Generală de 8 ani „Dimitrie Cantemir”  Judeţul Giurgiu;
– 01.03.1968 – 01.11.1969 – inspector – Comitetul pentru Cultură şi Artă al municipiului Giurgiu;
– 01.11.1969 – 15.11.1980 – instructor principal – Casa de Cultură a municipiului Giurgiu;
– 15.09.1981 – 01.06.1983 – profesor de coregrafie – Şcoala Populară de Artă Giurgiu;
– 01.06.1983 – 01.04.1985 – instructor principal – Centrul Creaţiei Populare Giurgiu, pe probleme de creaţie literară, artă populară şi artă plastică;
– 01.04.1985 – 1995 – metodist la Biblioteca Judeţeană Giurgiu;
– 1995 – 2003 – director al Bibliotecii Judeţene „I.A.Bassarabescu” Giurgiu, când moartea necruţătoare l-a smuls dintre cei dragi.
Toată viaţa şi-a dedicat-o culegerii, conservării şi punerii în scenă a dansului popular din zona Vlaşca. În anul 1972, pe când era angajat la Casa de Cultură a municipiului Giurgiu, a pus bazele ansamblului folcloric „Doina Dunării” care activează şi astăzi. Acesta a reprezentat cu succes oraşul, judeţul Giurgiu şi România, la concursuri şi festivaluri de folclor din Asia şi Europa, unde valoarea cântecelor, dansurilor şi a costumelor populare au încântat publicul.
Ca director al Bibliotecii Judeţene Giurgiu:
– A pus mult suflet în revitalizarea bibliotecilor comunale şi în aprovizionarea lor cu cărţi, precum şi în găsirea (eventual construirea) unor spaţii proprii şi adecvate pentru Biblioteca Judeţeană.
– A iniţiat concursul de creaţie literară “Tinere condeie” din anul 1997 în colaborare cu poetul Petre Ghelmez care a şi asigurat preşedinţia juriului la primele ediţii. Din anul 2002, acesta a devenit Concurs Naţional  de Creaţie Literară sub numele de “Petre Ghelmez”.
– A coordonat o amplă acţiune sub genericul “Să ne cunoaştem comunitatea” prin care bibliotecarii comunali în colaborare cu alţi intelectuali din localităţile lor au elaborat schiţe monografice după un chestionar complex, conceput de Biblioteca Judeţeană.
– A reuşit să convingă administraţia locală privind necesitatea extinderii spaţiului bibliotecii, eforturi finalizate prin obţinerea sediului din strada Ştefan cel Mare, nr. 14, şi prin demararea construcţiei noului sediu de pe strada Bucureşti.
– Deşi a fost considerat de mulţi un adept al bibliotecii tradiţionale, nu s-a opus niciodată inovaţiilor fără de care biblioteca publică nu şi-ar mai găsi locul în noua societate supusă unui proces ireversibil de informatizare. Astfel, din 1997 până în 2002, a reuşit să obţină cu mari eforturi o minimă bază materială necesară demarării procesului de informatizare.
– Cele două proiecte majore – noua clădire şi informatizarea – în oricare comunitate civilizată – ar fi trebuit să aibă suportul tuturor. Din păcate, factorii decizionali nu au înţeles necesitatea lor, iar întârzierile şi diferitele oprelişti, justificate sau nu, i-au şubrezit serios sănătatea, timpul neîngăduindu-i să le vadă finalizate.
Proiectele sale de cercetare etno-folclorică, în perspectiva elaborării unor studii – sau tratate – (pe care, din păcate, prin plecarea sa prematură, le-a lăsat neterminate!) cuprind:
– „Tratat de înţelepciune şi morală populară dedus din interpretarea proverbelor, zicătorilor, pildelor şi strigăturilor folclorice”;
– „Căluşul ca pe Vlaşca” – studiu comparativ al căluşului din Câmpia Burnazului – cu aplicare specială la zona Vlaşca;
– „Măestria coregrafică a jocurilor şi dansurilor populare vlăşcene” (însoţit de un catalog de desene şi schiţe).

 

DUMNEZEU SA-I IERTE!